Miron Mitrea a fost condamnat definitiv, joi, la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Irina Jianu a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD.
Dacă în cazul lui Miron Mitrea lucrurile au fost clare, în cazul Irinei Jianu se pare că s-a făcut un exces de zel. Jurnalistul Adina Anghelescu a explicat, în ediţia de vineri a emisiunii "La ordinea zilei", realizată de Dana Grecu, despre ce e vorba:
"După ce instanţa a dat acest verdict şi pentru Irina Jianu, de cinci luni cu executare, în condiţiile în care pentru infracţiuni mult mai grave, de doi sau chiar trei ani, se dau cu suspendare, Irina Jianu s-a dus la tren, împreună cu nepotul ei, şi s-a dus acasă, să îşi facă bagajul minim. Pentru o lună şi 20 de zile. O treime dintr-o condamnare de cinci luni, pentru că dânsa are peste 60 de ani."
"În timp ce vorbeam cu doamna Jianu la telefon, la Focşani au urcat în tren doi reprezentanţi ai IPJ Focşani, de la criminalistică şi unul stătea într-un capăt al vagonului şi al doilea în celălalt. Să nu fugă probabil. Şi dânsa, cât a mai putut să vorbească, a spus că nu se aştepta la un astfel de comportament."
Sora Irinei Jianu, Livia Sibişteanu, a explicat, într-o intervenţie telefonică în emisiune, că nu ştie exact ce s-a întâmplat.
"Eu am primit un mesaj de la băiatul meu, în care scria "A urcat la Focşani o escortă". Două persoane, care să o ducă la Bacău. Conform legii, sora mea trebuia să primească mandat şi să se prezinte la poliţie. Nu are bagaj, nu are nimic. Acum s-a dus fata mea în gară la Focşani, ca să îi ducă bagajul. Nu am nicio explicaţie. Sper să aibă procurorii. Nu este un criminal de drept comun, este o femeie bătrână, nu este purtătoare de droguri, dar probabil că aşa este noua procedură."
Decanul Baroului Bucureşti, Ion-Ilie Iordăchescu, a explicat că nu se pune problema unei proceduri "noi", dar că nu cunoaşte detaliile din acest dosar.
"Nu se pune problema unei noi proceduri pentru un asemenea mandat de condamnare. Probabil că în cazul de faţă s-a dispus supravegherea domniei sale din alte considerente, pe care eu nu le cunosc. De regulă, cel condamnat are posibilitatea să meargă acasă pentru a-şi lua hainele şi tot ce are nevoie pentru prima noapte de detenţie. Nu cunosc mai multe amănunte."
"Ca să nu fiu ironică şi ca să am o mentalitate pozitivă, o să zic că probabil este pentru protecţie", a conchis sora Irinei Jianu.