Afacerea răpirii jurnaliştilor din Irak s-a întors să-l bântuie pe Traian Băsescu. După un denunţ al lui Omar Hayssam, doctorul Mohammad Yassin, cel pe care Băsescu l-a desemnat personal în 2005 să negocieze eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak, a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă. Yassin i-ar fi cerut 2 milioane de euro lui Hayssam ca să-l scape de închisoare.
Pe 6 iunie 2005, Traian Băsescu declara despre Mohamad Yassin că "este beneficiarul cinstit al transferului averii lui Omar Hayssam".
Mohamad Munaf declara recent într-un interviu exclusiv pentru Antena 3, că, de fapt, Traian Băsescu ar fi fost creierul întregii operaţiuni, prin intermediul medicului Mohamad Yassin. Yassin a fost omul de legătură dintre preşedintele Băsescu şi Omar Hayssam. Munaf susţine că profesorul invocat de Hayssam în declaraţiile sale este chiar Traian Băsescu.
La rândul său, fostul preşedinte declara în iunie 2005 că garantează pentru cinstea doctorului Yassin.