Antena 3 CNN Actualitate La ce să ne așteptăm în decembrie și ianuarie? Cât va ninge și cum va fi vremea?

La ce să ne așteptăm în decembrie și ianuarie? Cât va ninge și cum va fi vremea?

1 minut de citit Publicat la 16:52 04 Noi 2012 Modificat la 16:52 04 Noi 2012
La ce să ne așteptăm în decembrie și ianuarie? Cât va ninge și cum va fi vremea?
Pentru că deja am început să ne facem planuri pentru sărbătorile de iarnă, trebuie să ştim cum va fi vremea. Potrivit prognozelor făcute de meteorologi, vremea în luna decembrie va aduce precipitaţii în întreaga ţară.

Potrivit meteorologilor
, în luna noiembrie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa în limite apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând nordul şi nord-estul ţării, unde, local, valorile termice vor fi sub mediile multianuale. În România, media multianuală lunară (1961 - 1990) este de 4,2 grade Celsius.

Cantităţile lunare de precipitaţii se pot situa peste normele climatologice în majoritatea regiunilor (de 43,9 litri/metrul pătrat), exceptând sud-vestul şi sudul ţării, unde acestea vor fi normale.

În decembrie, regimul termic va fi normal în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sud-estice sunt posibile medii ale temperaturilor mai ridicate decât normele climatologice (minus 0,6 grade Celsius).

În ceea ce priveşte cantităţile lunare de precipitaţii vor fi peste media climatologică, de 43,2 litri/metrul pătrat, în cea mai mare parte a teritoriului, iar în sud-est şi local în vestul ţării acestea se vor situa în limite normale.

În ianuarie 2013, temperaturile medii lunare vor înregistra valori apropiate de mediile climatologice (minus 3,1 grade Celsius) în majoritatea zonelor, iar local, în sudul şi sud-estul ţării, sunt posibile temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de media climatologică (37,2 litri/metrul pătrat) în majoritatea regiunilor ţării.

×
Etichete: prognoza meteo
x close