Antena 3 CNN Actualitate Kovesi, somată de Crin Antonescu să ofere explicaţii publice privind cercetările legate de referendum

Kovesi, somată de Crin Antonescu să ofere explicaţii publice privind cercetările legate de referendum

1 minut de citit Publicat la 19:20 15 Aug 2012 Modificat la 19:20 15 Aug 2012
Kovesi, somată de Crin Antonescu să ofere explicaţii publice privind cercetările legate de referendum
Foto: Mediafax
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, i-a cerut, miercuri seară, procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, să dea lămuriri cu privire la natura, mijloacele şi scopul cercetărilor legate de referendumul din 29 iulie, făcând apel către premierul Victor Ponta să sprijine acest demers de clarificare.

Potrivit unor surse, miniştrii liberali ai Apărării şi Administraţiei, Corneliu Dobriţoiu şi, respectiv, Radu Stroe, au discutat, miercuri, la Cotroceni, cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, înainte de declaraţia de presă a acestuia, programată pentru ora 19.00.

Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Crin Antonescu:

- există sentimentul exprimat de mulţi cetăţeni că este o anchetă fără precedent cu un scop politic şi care are în vedere mai ales pe cei care s-au prezentat la vot la acest referendum.

- eu nu formulez nici un fel de acuzaţie la adresa Parchetului General. Nici eu şi nici altcineva nu împiedicăm desfăşurarea acestor cercetări. Având în vedere însă amploarea lor, cer procurorului general al Republicii să ofere explicaţii publice în legătură cu natura, mijloacele şi scopul cercetărilor legate de referendumul din 29 iulie

- nu am îndoieli că aceşti procurori nu au o acoperire legală.

- Parchetul General are datoria să informeze opinia publică în legătură valul de anchete în masă.

- îi cer public preşedintei CSM să convoace o şedinţă a acestui for, în care să discutăm şi să ne lămurim asupra acestor aspecte, prilej cu care s-ar putea discuta şi situaţia ministrului de la justiţie. Ţara are nevoie de un ministru stabil la Justiţie. Trebuie să se întâmple cât mai repede

- îi cer premierului Ponta să sprijine şi domnia sa acest demers de clarificare

- aştept de la procurorul general, preşedintele CSM şi ministrul Justiţiei răspunsuri urgente pentru că un număr mare de cetăţeni sunt îngrijoraţi. Răspunsuri urgente înseamnă în cursul zilei de mâine.

- nefiind nici premier şi nici preşedinte suspendat, nu sunt preocupat de modul în care pot dânşii (Victor Ponta, respectiv Traian Băsescu - n.r.) pot coabita.


×
Etichete: Radu Stroe
x close