Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, vineri, că dosarul Fondului Român de Investiţii (FNI), în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani, va fi finalizat foarte curând, informează
Mediafax. Kovesi a precizat că dosarul FNI are o lungime de 400 de metri liniari - bibliorafturi cu arhive şi documente.
"Avem 400 de metri liniari de bibliorafturi în dosarul FNI. Va fi finalizat foarte curând, pentru că suntem în faza de urmărire penală. La momentul infirmării, erau aproximativ 50 de metri liniari", a spus, la România TV, procurorul general.
În acelaşi context, Kovesi a adăugat că anul trecut, la momentul infirmării soluţiei de neurmărire, dosarul FNI nu era unul foarte voluminos.
"Am şi constatat, cu ocazia infirmării, că de-a lungul cercetărilor efectuate anterior, domnul Sorin Ovidiu Vîntu a fost oarecum ocolit, prin probele care se administrau. Spre exemplu, documentele care făceau dovada unor plăţi către Sorin Ovidiu Vîntu şi către persoane juridice deţinute de acesta nu s-au verificat niciodată prin expertizele care s-au dispus", a explicat procurorul general, care a mai spus că, în acest dosar, "peste 131 de persoane" s-au constituit părţi civile.
Sorin Ovidiu Vîntu a fost audiat, în iulie, la Parchetul instanţei supreme, în dosarul privind prăbuşirea FNI.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au adus la cunoştinţă lui Vîntu, în 19 iulie, faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor.
Din probele administrate de procurori s-a stabilit că, în perioada 1999-2000, Vîntu a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI şi a utilizat aceste sume la achiziţionarea unor bunuri imobile, altele decât cele reţinute în starea de fapt din rezoluţia de începere a urmăririi penale.
De asemenea, materialul probator administrat după începerea urmăririi penale demonstrează faptul că o parte din imobilele intrate în proprietatea SC Imobiliar Network 2002 SA, societate controlată de către Vîntu, au fost închiriate pentru diferite sume de bani.
Tot în iulie, Nicolae Popa a fost audiat în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat pentru spălare de bani şi instigare la delapidare.
Popa a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească aproximativ o sută de milioane de euro compensaţii. Decizia a rămas definitivă în 2009.
Nicolae Popa a fost adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011 şi încarcerat.