La eveniment, Principesa Margareta a decorat 25 de personalităţi ale vieţii culturale, economice sau sportive, printre care şi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Printre oaspeţi au fost preşedintele Klaus Iohannis, care a venit împreună cu soţia, şi preşedintele Parlamenului Republicii Moldova.
Oaspeţi au venit la Palatul Peleş să îi fie alături Principesei Margareta la aniversarea zilei de naştere. Klaus Iohannis a venit la eveniment însoţit de prima doamnă. Este de altfel primul preşedinte al României care participă la un dineu al Casei Regale la Sinaia.
Evenimentul a început cu decorarea a 25 de personalităţi ale vieţii artistice, sportive şi economice, printre care şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale.
Mugur Isărescu - guvernatorul BNR: "Am ascultat cu atenţie motivaţia decorării. Mă bucur că Banca Naţională a României este apreciată de Casa Regală şi este apreciată cu cuvinte elogioase".
Seara a continuat cu un dineul oferit de familia regală.
La final, Principesa Margareta şi Principele Radu i-au condus pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe soţia sa până la ieşirea din castel.