Dosarul în care s-a declanșat acțiunea penală împotriva judecătorului ICCJ, Gabriela Birsan și a altor foști sau actuali colegi, precum și a soților avocați Gherbovan-Silinescu, a fost preluat de la fostul procuror de caz Viorel Cerbu de către fostul șef al acestuia, Lucian Papici, în mod surprinzător. Procurorul Papici a cenzurat, în calitate de șef ierarhic al lui Cerbu, toate cererile făcute de judecătorul Gabriela Birsan. Astfel, magistratul Gabriela Birsan a fost lipsită total de apărare până la acest moment.
Contactată telefonic, judecătoarea Gabriela Birsan a oferit o scurtă declarație pentru Antena3.ro: "Azi am depus cerere de recuzare a domnului procuror Lucian Papici, pentru că a soluționat o cauză în acest fel, după aproape patru ani de anchetă, anchetă ce a debutat cu un grav abuz. După 35 de ani de carieră, să se susțină că mi-aș fi vândut demnitatea pentru o masă, culmea, de ziua mea, o poșetă și o pereche de pantofi, în condițiile în care soțul meu, personalitate recunoscută în plan juridic, a avut întotdeauna veniturile la vedere, este inacceptabil!„
DNA a emis în dosar patru ordonanțe în patru ani!
Ancheta în dosarul în care judecătoarea Gabriela Bîrsan, soția reputatului profesor Corneliu Birsan, a fost un lanț de abuzuri, iar hotărârea prin care plenul Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că imunitatea judecătorului CEDO Corneliu Birsan a fost încălcată prin percheziția domiciliară efectuată fără aprobarea Curții Europene, nu a interesat pe nimeni, astfel că nimeni nu a răspuns.
În dosar, până acum au fost date patru ordonanțe. După prima ordonanță de începere a urmăririi penale, a urmat una de scoatere totală de sub urmărire în ce privește pe judecătorul Gabriela Bîrsan. Apoi, după hotărîrea plenului CEDO, a doua zi, procurorul Viorel Cerbu a emis o altă ordonanță, de punere sub urmărire. Au urmat doi ani de tăcere, pentru ca azi să fie pusă în mișcare acțiunea penală și - conform surselor judiciare - să fie „înmulțite„ capetele de acuzare în baza a ceea ce DNA afirmă că ar fi "în paradigma noului Cod penal". Astfel, aplicarea legii mai favorabile a fost învârtită în așa fel încât dintr-o acuzație de trafic de influență să se obțină patru infracțiuni puse în cârca judecătorului suprem Gabriela Bîrsan.

Tot azi, judecătorul Gabriela Birsan a depus la CEC, în contul DNA, suma de 5010,46 euro, atâta cât a constituit DNA sechestru asiguratoriu pe numele său.