Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache de la Tribunalul Bucureşti, acuzate de fapte de corupţie, rămân în arest, după ce instanţa supremă le-a respins recursurile la măsura preventivă dată de Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut măsura arestării preventive în cazul altor patru inculpaţi din acelaşi dosar, respectiv avocata Ileana Răducan, Marian Vasile, Angela Cîrlan şi Marius Neagu.
De asemenea, instanţa supremă a admis recursul procurorilor în privinţa lui Marian Catrin, hotărând arestarea preventivă a acestuia. Decizia Înaltei Curţi este definitivă.
La judecarea recursurilor, procurorul anticorupţie a arătat că judecătoarele nu mai au ce declara acum, pentru că tot ce au avut de spus au spus în convorbirile interceptate.