Ioan Rus a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.
"Asupra mea şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au exercitat nenumărate presiuni, nenumărate aprecieri, nenumătate discuţii de către politicieni români, începând cu Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu. Din punctul nostru de vedere, este inaccceptabil. Astăzi mi-am dat demisia de onoare", a declarat Ioan Rus.
"Politicienilor români, începând tot cu Traian Băsescu şi continuând cu Crin Atnonescu, le spun cu toată modestia că în spatele lor şi a deciziilor lor se află totuşi un popor şi o ţară", a adăugat Ioan Rus.
Ministrul demisionar al Internelor a mai spus că speră ca cei care vor veni după el la MAI să nu permită implicarea instituţiei în bătălii pentru putere.
"Cel care vine după mine la MAI să nu permită ca MAI să fie involvat în bătălii pentru putere", a mai spus Ioan Rus.
Rus a mai spus că referendumul a fost organizat "suficient de bine, chiar bine" şi că el este un politician "onest, corect".
"Eu nu pot accepta ca MAI să fie părtaş la nimic din ceea ce înseamnă lege şi respectarea legii in Români", a mai spus Ioan Rus.
Ioan Rus a mai anunţat, luni, că şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, şi-a înaintat demisia din funcţie.
Crin Antonescu a declarat, luni, că nu a avut nicio discuţie cu Ioan Rus, nici directă, nici la telefon. Preşedintele interimar a precizat însă că au existat motive pentru ca acesta să demisioneze, legate de gestiunea pe care Ministerul de Interne o avea de făcut la referendum.