Antena 3 CNN Actualitate Investiţiile chineze în România, amânate sau anulate

Investiţiile chineze în România, amânate sau anulate

<1 minut de citit Publicat la 09:00 12 Mai 2015 Modificat la 09:00 12 Mai 2015
china.jpg
foto: valuewalk.com
Marile investiţii în proiecte energetice anunţate de chinezi în România au rămas doar la nivel declarativ. Jurnalul Naţional prezintă o serie de proiecte care au fost amânate sau anulate şi care puteau face China un mare investitor în ţara noastră. Primul dintre acestea, cu o investiţie de 300 de milioane de euro, a fost construirea unui grup energetic la Halânga. Proiectul a picat însă, după ce Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a intrat în insolvenţă.

Un alt proiect estimat la 6, 7 miliarde de euro, care era prevăzut pentru începutul acestui an, consta în demararea lucrărilor de construcţie a Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Acesta este încă în faza de discuţii. Principalele motive pentru care companiile chineze ezită să inveastească în România sunt ambiguitatea legislaţiei şi lipsa de predictibilitate fiscală, mai spun ziariştii de la Jurnalul Naţional.  

×
x close