Cei doi sunt cercetaţi într-un caz privind o evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro.
Sostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare, potrivit DNA.
În acest caz mai sunt cercetaţi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa - Dan Secăreanu, fostul şef de cabinet al lui Blejnar - Codruţ Marta, soţii Radu şi Dana Nemeş, Mihai Gulea, Ştefan Puşcaşu şi Ovidiu Ioan Moldovan, care au primit interdicţie de a părăsi ţara.
În plus, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat instituirea sechestrului asiguratoriu asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând fostului şef al ANAF Sorin Blejnar, fostului său şef de cabinet Codruţ Marta şi fostului director al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniţă.
Potrivit procurorilor, în perioada mai 2011 - iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş ar fi constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.
Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate.
Concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi.