Altădată începeai să te gândeşti pe ce drum să îţi îndrepţi copilul în viaţă înainte de liceu sau poate chiar înainte de facultate. Acum marea provocare este să îl vezi la grădiniţă. E nebunie la grădiniţele de stat. Numai în Bucureşti deficitul e de câteva mii de locuri, aşa că părinţii au luat la pas fiecare grădiniţă, în speranţa că îşi vor putea duce şi ei copilul undeva. Directorii au primit dosarele, dar n-au putut să promită nimic.
Jocuri educative, masă la prânz şi somn după-amiaza. Aşa sună oferta de bază a grădiniţelor de stat. Nimic impresionant, veţi zice, totuşi mii de părinţi sunt disperaţi că nu vor reuşi să prindă un loc pentru copilul lor.
Vânătoarea grădiniţelor de stat e dictată de cheltuieli. Părintele plăteşte doar câteva zeci de lei pe lună: pentru consumabile şi, în unele cazuri, masa de prânz a puştilor. La o grădiniţă privată, în schimb, taxele pleacă de la 500 de lei pe lună şi puţini îşi permit să le achite.
Până şi directorii grădiniţelor de stat ştiu că nu vor găsi loc pentru toată lumea. Doar în Bucureşti se vor bate circa 41 de mii de copii pe 33 de mii de locuri disponibile. Vorbim, deci, de un deficit de 8.000 de locuri.
Aşa că, tot ce mai pot face părinţii care au depus cereri peste cereri este să aştepte să vină luna mai. Atunci vor afla dacă au reuşit să prindă un loc şi-şi vor putea duce copilul la grădiniţă la toamnă.