Antena 3 CNN Actualitate ÎNGROPAŢI în zăpadă, mii de oameni strigă după ajutor. În Buzău, situaţia este de COŞMAR

ÎNGROPAŢI în zăpadă, mii de oameni strigă după ajutor. În Buzău, situaţia este de COŞMAR

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:06 28 Ian 2014 Modificat la 06:06 28 Ian 2014
ÎNGROPAŢI în zăpadă, mii de oameni strigă după ajutor. În Buzău, situaţia este de COŞMAR
 Locuitorii din satele de la câmpie din Buzău trăiesc iarna de coşmar de acum 2 ani. După două zile de ninsoare şi viscol, zăpada le trece de acoperiş. Rămaşi fără curent şi ajutor, mai mulţi bătrâni se plâng că au fost uitaţi, din nou, de autorităţi. Nimeni nu a mişcat vreun deget, nici măcar după instituirea stării de urgenţă.

Bătrânii din satul buzoian Vadul Paşii sunt disperaţi după ce casele le-au fost acoperite de zăpadă. Departe de copii şi uitaţi de autorităţi, oamenii speră să facă faţă unei ierni care se dovedeşte la fel de violentă ca în 2012.

Dacă nu se ajută între ei, riscă să moară acoperiţi de zăpezi.

Majoritatea oamenilor sunt trecuţi de 70 de ani şi, chiar dacă au probleme de sănătate, nu au de ales şi dau la lopată cât e ziua de lungă

Starea de alertă instituită în Buzău nu i-a ajutat cu nimic până acum. Mulţi au fost nnevoiţi să plătească deszăpezirea din banii lor.

Situaţie similară şi în comuna Smeeni. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a deszăpezi oamenii de la marginea satului.

Casele de la marginea comunei, aflate în mijlocul câmpului, sunt cele mai afectate. Jandarmii au ajuns pe jos până la gospodăriile îngropate în zăpadă.

O bătrână de 76 de ani, paralizată, avea nevoie urgentă de asistenţă medicală.

×
x close