UPDATE. O informare de vreme rea a fost emistă de meteorologi în cursul zilei de luni. Astfel, conform meteorologilor, începând cu luni seară, precipitaţiile încep în vest şi urmează să se extindă în toată ţara.
Marţi vor fi ploi în vest, în nord şi în centru iar la munte va fi loc de lapovita si ninsori.Temperaturile maxime se vor încadra intre 4 şi 15 grade, cele mai ridicate în Muntenia. Va fi semnalat vânt în majoritatea zonelor, cu rafale ce pot depăşi local 50 km/h, iar la munte, în special în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, rafalele pot depăşi 70 km/h.
Miercuri vremea va fi mai frumoasă, cu maxime termice cuprinse între 6 şi 13 grade. Spre seară vor fi semnalate ploi în Banat, Oltenia şi izolat în Crişana, Muntenia şi Transilvania. De asemenea, vor fi semnalate ninsori în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali.
Ziua de joi, însă, va fi mai rea. Temperaturile scad în toată ţara, ploi vor fi semnalate în jumătatea estică, iar spre seară ninsori vor fi semnalate în regiunile vestice, centrale şi de nord. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate în sud-vestul teritoriului şi în zona de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 5 grade.
În weekend, vremea va fi mult mai rece, cu aspect de iarnă în Moldova, Maramures, Transilvania si in zonele de munte, iar pe timpul noptilor este posibil să apară lapovita si ninsoare si in Muntenia şi Oltenia.