Un tânăr şofer din Arad şi-a şocat prietenii de pe Facebook după ce a postat un filmuleţ în care merge pe contrasens pe autostrada care leagă Timişoara de Arad.
Mai grav e că tânărul conduce şi cu viteză foarte mare. Şoferul a recurs la această variantă după ce a mers să ia o prietenă care rămăsese fără combustibil pe autostradă.
În loc să meargă înainte şi să întoarcă la prima ieşire de pe autostradă, tânărul a preferat să scurteze drumul mergând pe contrasens.
Şoferul şi-a postat înregistrarea video pe contul personal de Facebook, însă după câteva ore a fost ştearsă. Cineva a avut "inspiraţia" să mute videoclipul pe Youtube, astfel încât acesta poate fi urmărit şi acum de internauţi.