Antena 3 CNN Actualitate Începe campania "Împădurim România!". 26 de milioane de puieţi vor fi plantaţi în 18 judeţe şi Bucureşti

Începe campania "Împădurim România!". 26 de milioane de puieţi vor fi plantaţi în 18 judeţe şi Bucureşti

2 minute de citit Publicat la 21:15 02 Noi 2012 Modificat la 21:15 02 Noi 2012
Începe campania "Împădurim România!". 26 de milioane de puieţi vor fi plantaţi în 18 judeţe şi Bucureşti
Foto: plant-a-tree.treephotoss.com
Campania de toamnă "Împădurim România", derulată de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), va începe sâmbătă, urmând să fie plantaţi, în noiembrie, 26 de milioane de puieţi în 18 judeţe şi în Capitală, pe o suprafaţă de 2.590 de hectare, au declarat reprezentanţii ministerului, se arată într-un comunicat remis Antena3.ro.

Plantările încep sâmbătă în judeţele Dâmboviţa, Olt, Dolj, Gorj şi Iaşi, potrivit surselor citate.
   
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, va participa sâmbătă, de la ora 12.00, la plantarea din comuna dâmboviţeană Şotânga - o zonă considerată extrem de vulnerabilă, din cauza celor 100 de hectare de terenuri degradate.
   
Secretarul de stat care gestionează pădurile în MMP, Mugur Cozmanciuc, va fi prezent, tot sâmbătă, în comuna Răducăneni din judeţul Iaşi, de la ora 10.00. Tot în Iaşi, de la ora 13.00, vor fi plantaţi puieţi şi în comuna Dumeşti.
   
Campania va ajunge duminică la Bucureşti, unde plantarea va avea loc în parcul Universităţii Politehnica, de la ora 11.00, în prezenţa ministrului Rovana Plumb.
   
Celelalte judeţe unde vor fi plantaţi puieţi sunt Alba, Braşov, Bihor, Covasna, Harghita, Satu Mare, Vaslui, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Mehedinţi şi Teleorman.
   
Prin acţiunea "Împădurim România!", care se va desfăşura pe tot parcursul lunii noiembrie, va fi împădurită o suprafaţă totală de aproximativ 2.590 de hectare, cu aproximativ 1.000 de hectare mai mult faţă de media anilor anteriori, în cadrul campaniilor similare de toamnă, potrivit secretarului de stat Mugur Cozmanciuc.
   
"Ceea ce ne dorim de la această campanie este ca aceste plantări să fie făcute profesionist, şi de aceea am implicat foarte mult personalul silvic, iar în locurile unde avem voluntari din comunitate sau studenţi care vor să se alăture campaniei, aceştia sunt instruiţi de către personalul silvic. Împăduriri se vor face cam în toată ţara, însă în special în Dolj şi în zonele de câmpie, deoarece acolo este recomandat să se împădurească în această perioadă a anului şi cu atât mai mult cu cât vorbim despre seceta din acest an" , a declarat Mugur Cozmanciuc.
   
Campania "Împădurim România!" este derulată de MMP prin intermediul structurilor din subordine - Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Administraţia Fondului de Mediu şi Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare.
   
"Pădurile sunt una dintre mândriile României, iar în ultimii ani am fost martorii dispariţiei lor treptate, pradă tăierilor ilegale, adesea cu complicitatea autorităţilor. Prin acest fenomen, nu numai ca România a pierdut din puterea plămânului său verde, dar au fost posibile si catastrofele ce au lovit atâtea comunităţi: seceta, inundaţiile, alunecările de teren sunt şi efecte ale distrugerii zonelor împădurite", a declarat ministrul Rovana Plumb.
   

×
x close