"Bărbatul a fost găsit decedat, carbonizat. A fost găsit de pompieri lângă o combină frigorifică. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 40 de ani, care a încercat să-l ajute pe gestionarul punctului de distribuţie să evacueze buteliile, dar la un moment dat a rămas blocat înăuntru". a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.
Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţă, la un punct de distribuţie a buteliilor din Câmpulung Muscel, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă spun că în clădire, în care erau aproximativ 20 de butelii, s-ar afla o persoană care nu ar fi putut ieşi din cauza flăcărilor, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor ISU Argeş, la faţa locului au ajuns trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de pompieri militari Câmpulung Muscel. Totodată, reprezentanţii Electrica au oprit alimentarea cu energie electrică a imobilului.
Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a afirmat că la momentul izbucnirii incendiului în incinta centrului, care funcţionează într-o casă cu o suprafaţă de aproximativ 140 de metri pătraţi, se aflau 20 de butelii, pompierii reuşind până acum să scoată zece dintre acestea.
Conform sursei citate, în clădire s-ar afla un bărbat care nu a reuşit să iasă din cauza flăcărilor.
" Incendiul a fost puternic şi s-a manifestat cu flăcări mari. Cei de la Electrica au oprit alimentarea cu energie electrică în acest imobil, iar noi am trimis acolo trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD. Există informaţia că înăuntru este o persoană care nu poate ieşi din cauza flăcărilor, un om care l-a ajutat pe proprietarul centrului să evacueze din butelii. Persoana este căutată de colegii mei, care sunt echipaţi cu măşti şi tuburi cu oxigen. Focul a fost localizat şi au fost scoase 10 butelii din cele aproximativ 20 care ar fi acolo. Acum nu mai sunt flăcări, au fost stinse", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.