Incendiu la un bloc de locatari din Drobeta Turnu Severin. Un copil de 15 ani a murit. Locatarii au fost evacuaţi. Pompierii intervin cu patru autospeciale.
Conform corespondentului Antena 3 de la Drobeta Turnu Severin, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi. Vântul bate cu intensitate iar focul a cuprins întreaga mansardă a blocului de locuinţe.
Aparent, o fetiţă de 15 ani, cu handicap psihic, a fost lăsată nesupravegheată. Conform martorilor, ea se juca cu un fular în flăcări, de la care s-a aprins focul. Vecinii au încercat să intre în casă pentru a o salva, dar în momentul în care au spart uşa, fumul şi flăcările s-au intensificat.
Potrivit căpitanului Claudiu Balaure de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, la faţa locului au ajuns 25 de pompieri cu patru autospeciale şi două scări, intervenţia acestora fiind îngreunată de vântul puternic.
El a precizat că pompierii au chemat alte două autospeciale în ajutor.
Locatarii susţin că există pericolul unei explozii, deoarece în bloc se află mai multe butelii cu gaz.