Update 13.07 -
Striblea: Udrea ar putea fi audiată din nou la DNA. Fostul ministru se va adresa organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omuluiUpdate 13.07 - A fost audiată şi secretara de cabinet a Elenei Udrea din vremea când aceasta era ministru.
Update 12.47 -
Cine este consiliera lui Udrea, audiată la DNA. Luminiţa Kohalmi, afaceri controversate în umbra fostului ministruUpdate 12.10 - Fosta consilieră personală a Elenei Udrea, Luminiţa Kohalmi, a fost audiată la DNA.
Aceasta a stat de vorbă cu procurorii chiar la cererea lui Udrea şi ar fi depus mărturie în dosarul Gala Bute.
La ieşirea de la audieri, Kohalmi a spus că nu ştie nimic de faptele comise de Udrea.
"Nu am cunoştinţă de fapte ilegale comise de doamna Udrea, procurorii au considerat că pot sa dau informaţii referitoare la chestiunile puse în discuţie pentru lămurirea adevărului şi le-am spus toate lucrurile de care am avut cunoştinţă", a spus Luminiţa Kohalmi, luni, la ieşirea de la DNA.
Întrebată dacă ştie ceva despre cu bani care ar fi ajuns la minister, fosta consilieră personală a lui Udrea a spus că nu a fost întrebată şi nu are cunoştinţă de o asemenea informaţie.
"Nu am fost purtător de cuvânt, nu am acces la informaţii confidenţiale, am fost un funcţionar în minister", susţine Kohalmi.
"Am avut cu doamna Udrea o relaţie foarte bună şi corecta de serviciu", a adăugat Kohalmi.
_____________________________________
Ştirea iniţială 11.00Doi martori vor fi audiaţi astăzi la DNA, în dosarul "Gala Bute" al Elenei Udrea. Este vorba despre secretara, dar şi fosta consilieră a lui Udrea, Luminiţa Kohalmi, pe vremea când aceasta era ministru al Turismului.
Şi avocatul lui Udrea, Marius Striblea, a ajuns la această oră la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Cel mai probabil, cei doi martori au fost propuşi pentru audiere pentru a da declaraţii în favoarea Elenei Udrea.