Şi judecatorul Horaţius Dumbravă s-a trezit cu dosar la ANI după ce a cerut explicaţii despre întâlniri pe care conducerea CSM din 2012 le-ar fi avut cu Băsescu, a arătat Mihai Gâdea, luni, la "Sinteza zilei".
Ambii judecători au simţit represaliile instituţiilor de forţă ale regimului Traian Băsescu, după ce au vorbit despre posibila implicare a CSM în referendumul din 2012 şi despre sprijinul pe care această instituţie i l-ar fi acordat fostului preşedinte.
Să fie doar o coincidenţă extrem de suspectă?
Iata mailul lui Toni Necşu către Alina Ghica din 11.10.2012:
“Sa va fie rusine d-na presedinte pentru ceea ce sugerati in aceste interviuri. Reactia de tip securist pe care ati avut-o la intrebarile pe care vi le-am adresat, nota bene in scris si nu in public, asa cum clamati. A propos de zvonuri si de voci ale sistemului, pe care desigur nu le comentati dar le confirmati cu gura intreaga, vedeti ca circula unul extrem de puternic cum ca o parte din actiunile depuse de fostul presedinte suspendat la Curtea Constitutionala ar fi fost redactate in institutia pe care o conduceti. Vorba dvs., sunt voci ale sistemului, ce sa faci. Ce sa faceti, nu va apucati sa-l comentati si pe asta in presa?”
Şi judecătorul Dumbravă a cerut explicaţii, iar ANI l-a luat la ţintă
Iată ce scria Horaţiu Dumbravă în mailul transmis în 11 octombrie 2012, Alinei Ghica şi celorlalţi membri ai CSM:
“Si, a propos, ca si lipsa de masura cu care actionati, atat dvs, cat si Oana Haineala: se aud barfe din exteriorul CSM, si nu numai din provincie, ci si din Bucuresti (hm, mai multe din Bucuresti pentru ca e un targ balcanic, ce sa-i faci), asa cum spune si Adi, ca au avut loc intalniri pe perioada referendumului intre conducerea CSM si presedintele suspendat, la acea vreme. De asemenea, se mai vorbeste ca au plecat materiale pentru nu stiu ce aparari si cereri de preschimbare de termen de care a uzitat acelasi presedinte suspendat. Si mi s-a parut de datoria mea sa va spun imediat, d-na Ghica, ce se vorbeste si nu sa merg la presa cu chestiuni mai degraba pentru securitatea de dinainte de '89.
Astfel de barfe trebuie curmate. Motiv pentru care va adresez, conducerii, a doua solicitare imperativa:
Ati avut intalniri cu dl. Traian Basescu pe perioada referendumului?
Au plecat materiale intocmite in interiorul CSM in aceeasi perioada si care au fost folosite la Curtea Constitutionala de acelasi politician?
Eu personal, daca mi se spune de catre conducere aici, intre noi, stiu cum sa raspund unor astfel de acuzatii. Acuzatii care daca nu se dau un raspuns, se vor sparge la un moment dat si vor curge pe capul tuturor membrilor CSM”.
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Sinteza zilei cu Mihai Gâdea"