În multe zone din ţară, cămătăria se face cu ştirea poliţiştilor şi notarilor, susţine deputatul independent Mircia Giurgiu. Parlamentarul care a iniţiat proiectul de lege care interzice cămătăria spune că ştie cazuri concrete în care oameni ai legii sunt implicaţi în fenomen.
Camera Deputaţilor a adoptat, în cursul şedinţei de marţi, proiectul de lege privind interzicerea activităţii de cămătărie.
Proiectul a primit 168 de voturi favorabile, 98 împotrivă şi zece abţineri.
Iniţiativa legislativă prevede că darea de bani cu dobândă de către cămătari se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani, iar sumele de bani şi bunurile provenite din săvârşirea acestei infracţiuni se confiscă.