Un alpinist, în vârstă de 28 de ani, din Predeal, a murit după ce a căzut în gol, de pe munte. Tânărul era alpinist amator şi se antrena în Colţii Cheii, din Cheile Râşnoavei, pe o stâncă înaltă de 20 de metri.
La locul accidentului a ajuns un echipaj SMURD, însă paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa bărbatului.
Acesta a decedat la scurt timp de la producerea accidentului.
Trupul lui a fost preluat şi tansportat la Laboratorul de Medicină Legală din Braşov pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului.