Leşurile animalelor au fost găsite de nişte localnici în imediata apropiere a comunei Mihăileşti. Îngroziţi de imaginea câinilor împuşcaţi, oamenii au anunţat imediat poliţia şi pe cei de la protecţia animalelor.
Acesta nu este primul un caz de acest fel în zonă. Oamenii spun că au mai fost aduşi câini în dube şi luaţi la ţintă de vânători.
Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au început imediat să facă măsurători şi să caute tuburile cartuşelor cu care au fost împuşcate animalele. Sperau că vor putea lua urma celor care au tras în câini. Dar nu au mai găsit nimic.
Şi nici cei care stau în imediata apropiere a câmpului nu i-au putut ajuta prea mult. Le este teamă să vorbească.
Cadavrele câinilor împuşcaţi au fost duse pentru a fi autopsiate. După ce vor intra în posesia gloanţelor care au omorât animalele, anchetatorii vor cere o expertiză balistică şi le vor pune întrebări celor care locuiesc în apropiere, pentru a încerca să afle cine a tras în câini.