Poliţiştii şi pompierii încearcă, joi seară, de aproximativ două ore, să convingă un bărbat în vârstă de 34 de ani să coboare de pe schelele unei clădiri cu 11 etaje, aflată încă în construcţie, din centrul Iaşiului, informează
Agerpres.
Bărbatul ameninţă de la aproximativ 40 de metri înălţime că îşi va da drumul în gol nemulţumit că nu are cu ce să-şi întreţină familia deşi este angajat la societatea de salubritate SalubrIS.
Conform afirmaţiilor acestuia, nemulţumirile au început după ce unul dintre şefi i-a tăiat din orele lucrate.
Reprezentanţii Inspectoratului Situaţii de Urgenţă au întins la baza imobilului o plasă de siguranţă iar un mediator a urcat pe clădire, de unde încearcă să-l convingă pe protestatar să renunţe la gestul sinucigaş. De asemenea, în zonă se află şi un echipaj al Ambulanţei.