În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă a izbucnit un incendiu la Siraj, cel mai mare centru comercial din oraş, informează Agerpres. Marfa celor 200 de standuri comerciale nu a putut fi scoasă la timp, fiind complet distrusă.
Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a declarat jurnaliştilor că marţi va fi demarată o anchetă pentru a afla care sunt cauzele care au declanşat sinistrul, motiv pentru care a fost fluierat şi huiduit de comercianţii rămaşi fără marfă de flăcările care nu au fost stinse nici după 10 ore.
Lt. Silvia Spiridon, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi susţine că pompierii nu au reuşit să stingă incendiul nici după 11 ore de la izbucnirea acestuia.
'Incendiul este mai puternic decât era dimineaţă la ora 06,00. Nu ştim cum şi când va fi stins în totalitate. Înăuntru sunt sute de standuri comerciale pline cu mase plastice, materiale textile, sunt şi alte materiale inflamabile. Focul a fost izolat, nu se va extinde şi la clădirile din apropierea Siraj-ului', a declarat Silvia Spiridon.
Doi dintre cei 80 de pompieri dislocaţi în zonă precum şi doi paznici ai centrului s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Din cauza gravităţii arsurilor de căi respiratorii, pompierii au necesitat îngrijiri medicale la spital.