Centrala electrică, pe gaze sau cu lemne? Este întrebarea din mintea tuturor atunci când vine vorba de încălzire. Unele sunt ieftine, dar consumă mult.
Pare paradoxal, dar în secolul Internetului şi a tehnologiei, tot cea mai veche sursă de încălzire se dovedeşte a fi cea mai eficientă. Centrala cu lemne. Ca să încălzeşti 80 de metri pătraţi, suprafaţa unui apartament cu trei camere, te costă în jur de 400 de lei pe lună. Preţul unei centrale pe lemne începe de la 2.500 de lei şi poate ajunge până la câteva zeci de mii.
Şi centrala pe gaze reprezintă o soluţie eficientă. 425 de lei pe lună este în medie suma facturii pentru un apartament de 80 de metri pătraţi. O centrală pe gaze costă între 1.700 şi 3.000 de lei.
Trebuie avut în vedere faptul că, de luna aceasta, gazele s-au scumpit cu un procent pentru populaţie şi cu două pentru companii.
Cea mai scumpă variantă de încăltize este centrala electrică. Factura lunară poate ajunge şi până la o mie de lei. Iar preţul centralei termice electrice variază între două mii şi zece mii de lei.
Dacă vă doriţi ca radiatorul să fie un element decorativ în casă, comercianţii vin cu soluţii: calorifere pesonalizate, cu diverse culori şi forme exclusiviste. Pot avea până şi cristale Swarovski. Un asfel de calorifer de lux costă începând cu două mii de lei bucata. Iar ca să încălzeşti o cameră ai nevoie de cel puţin două. Preţul poate ajunge şi la câteva sute de mii, în funcţie de gustul şi bugetul clientului.