Marcel Lazăr Lehel a accesat ilegal conturile de e-mail şi pe cele de pe platforma de socializare Facebook aparţinând unor angajaţi ai unui trust media şi unor persoane publice, iar ulterior a făcut publice discuţii private şi fotografii ale acestora.
Bărbatul de 40 de ani a fost reţinut şi trimis în judecată în luna august a anului trecut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Acesta se face vinovat de comiterea a 25 de infracţiuni de acces fără drept la sisteme informatice, 25 de infracţiuni de modificare fără drept şi restricţionarea accesului la date informatice, 25 de infracţiuni de transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic şi 15 infracţiuni de violarea secretului corespondenţei.
Bărbatul a accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail şi conturile aferente platformei de socializare Facebook, aparţinând lui Dragoş Moştenescu, Corina Caragea, Laura Cosoi, Roxana Ivănescu, Rona Hartner, Iliviu Lesu, Daniela Aciu, Irina Reisler Căpitanu, Violeta Babliuc, Monica Barbu, Lenuţa Aciu, Simona Rădulescu, Denisa Barboni, Bianca Drăguşanu, Cristian Pulhac, Ada Milea, Organizaţia de Tineret APDL - potrivit site-ului instanţei.
Ca şi mod de operare, Lazăr Lehel ar fi restricţionat accesul utilizatorilor de drept la sistemele informatice şi a copiat în mod neautorizat informaţiile, fotografiile şi corespondenţa privată stocate în cadrul conturilor părţilor vătămate, au stabilit procurorii DIICOT.