Patru universităţi din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, precum şi 135 de specializări de la alte centre de învăţământ superior, vor fi desfiinţate din această toamnă.
Este vorba despre Institutul Teologic Romano-catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar-bancară din Capitală, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara, care vor intra din acest an în lichidare, ceea ce înseamnă că nu mai au voie să organizeze admitere.
Decizia a fost luată prin hotărâre de guvern.
Cele patru instituţii se adaugă unei liste de şase universităţi care au intrat în lichidare de anul trecut.
Practic, cei de la Ministerul Educaţiei vor să coreleze specializările din universităţi cu piaţa muncii, să facă o "curăţenie".
Totodată, alte trei universităţi intră în monitorizare:
Universitatea Bioterra din Bucureşti,
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi
Universitatea Apollonia din Iaşi.
În urma acestei operaţiuni, din totalul de 37 de universităţi particulare acreditate, 4 universităţi vor avea toate programele intrate în lichidare, iar 3 universităţi vor fi monitorizate.