Guvernul va începe un program de concediere de angajaţi din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare şi reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018.
Salariaţii concediaţi urmează să beneficieze de plăţi compensatorii şi venit lunar de completare, scrie
Mediafax.
Sistemul de protecţie socială care va fi acordat acordat persoanelor ce urmează să fie disponibilizate prin concedieri colective începând cu acest an şi până în 2018, ca urmare a restructurării şi reorganizării unor companii de stat, a fost deja pregătit de Guvern şi urmează să fie introdus în perioada imediat următoare.
Pe această listă au fost incluse Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Naţională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării, Societatea Naţională a Huilei Petroşani, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Nationala a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Băiţa Ştei, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Termoelectrica, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Galaţi, Electrocentrale Bucureşti, Electrica, cu filialele sale, şi Transelectrica, de asemenea cu filialele sale.
În programul de concedieri este introdusă şi o listă a companiilor care pot angaja salariaţi concediaţi colectiv, dar numai la activităţi de conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare postînchidere a minelor. Pe această listă figurează Minvest Deva, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului, Remin Baia Mare, cu filialele sale, Compania Naţională a Uraniului Bucureşti, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, cu filialele sale, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Naţională a Sării Bucureşti, Cuprun Min Abrud, Băiţa Ştei.
Programele de restructurare vor include obligatoriu "salariaţii care se încadrează în prevederile Legii 263/2010 privind pensia pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, măsura aplicându-se inclusiv membrilor aleşi în organele executive de conducere ale organizaţiilor sindicale", se arată în document.
Persoanele concediate vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.