Antena 3 CNN Actualitate Guvernul a aprobat memorandumul privind împrumutul de un miliard de euro de la BM

Guvernul a aprobat memorandumul privind împrumutul de un miliard de euro de la BM

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 18:24 16 Mai 2012 Modificat la 18:24 16 Mai 2012
Guvernul a aprobat memorandumul privind împrumutul de un miliard de euro de la BM
Foto: Intact Images
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, memorandumul prin care Banca Mondială urmează să pună la dispoziţia României o linie de finanţare preventivă de un miliard de euro, a declarat premierul Victor Ponta.

Sumele care ar putea fi eventual trase de România din această linie de creditare sunt "pentru acoperirea eventuală a deficitelor sau oricăror alte necesităţi prevăzute în gestionarea Ministerului Finanţelor", a explicat premierul, potrivit Agerpres.

Pentru ca România să poată beneficia de aceşti bani, boardul Băncii Mondiale trebuie să aprobe acordul în şedinţa care va avea loc probabil pe 14 iunie.

Acordul va fi unul de tip preventiv, pe trei ani, România urmând să plătească dobânzi doar dacă accesează linia.

Dobânzile medii actuale ale Băncii Mondiale sunt de 3-3,5% pe an, în condiţiile în care România se poate împrumuta în prezent de pe piaţa liberă la dobânzi de 5-6%.

"Până acum plăteam dobândă 5-6 aproape 7%, acum ne împrumutăm pe trei ani fără dobândă, dacă nu tragem banii. Ştim că există această rezervă şi nu pot face cu uşurinţă speculaţii împotriva României", a explicat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Liviu Voinea.

El a subliniat că această rezervă nu va putea fi folosită pentru majorări de salarii sau pensii.

"Aceşti bani, ca şi cei existenţi deja în rezervă, dar de data aceea cu dobândă, sunt pentru cheltuielile curente, existente ale statului. De exemplu, pentru plata la nevoie a salariilor şi pensiilor aşa cum sunt ele, nu pentru creşterea lor. Bani pentru creşterea salariilor şi a pensiilor au fost agreaţi cu FMI, există în buget şi acestea sunt angajamente care vor fi respectate, dar nu din banii de rezervă bugetară", a afirmat Voinea.

Potrivit acestuia, pentru încheierea acordului, România a îndeplinit o serie de condiţii, prevăzute şi în scrisoarea de intenţie cu FMI.

×
x close