La finalul şedinţei, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a susţinut că prin acest act normativ nu este "inventat" niciun program nou de studii şi că Guvernul doar pune în aplicare prevederile Legii educaţiei, în caz contrar riscând să fie acuzat de "abuz în funcţie", scrie Mediafax.
Ministrul a precizat totodată că Guvernul a discutat şi posibilitatea înfiinţării în această universitate a unei linii de predare în limba germană, dar că acest proiect este unul pe termen lung.
Proiectul de act normativ, aflat în dezbatere publică pentru zece zile, prevede că universitatea va avea linii cu predare în limba maghiară la specializările Medicină, Farmacie şi Asistenţă medicală generală, pentru 325 de studenţi, şi în engleză la Medicină, pentru 50 de studenţi.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat anterior că, dacă Guvernul va adopta hotărârea pentru înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, susţinută de UDMR, el este în favoarea depunerii unei moţiuni de cenzură de către USL.
Şi liderul grupului PSD din Cameră, Mircea Duşa, declarase că opoziţia va ataca în contensios administrativ HG privind UMF Târgu Mureş după publicarea în Monitorul Oficial şi va cere ca aceasta să nu aibă efecte până la pronunţarea pe fond, apreciind că soluţia este cea mai sigură şi simplă.