Mai mulţi membri MISA, sătui de absolut şi de chinul integrării, îl acuză într-o scrisoare pe gurul Gregorian Bivolaru de condiţiile în care trăiesc şi de umilinţele la care sunt supuşi.
În Bucureşti, sunt peste 10 ashramuri unde practică yoga mii de adepţi care-şi caută echilibrul spiritual. În unele dintre ele, se trăieşte de pe-o zi pe alta, spun unii adepţi, iar meniul e o jumătate de pachet de unt pe săptămână, pâine mucegăită şi un polonic cu cartofi fierţi.
Mihai Rapcea a fost pentru câţiva ani şi membru, şi avocat MISA. El a câştigat încrederea yoginilor în căutare de absolut şi, după ani de zile, tăcerea s-a rupt pe blogul fostului avocat.
"Un ashramist primeşte de mâncare zilnic. Ca mic dejun primeşte, de persoană, o jumătate de pachet de unt pe săptămână. La prânz o pâinică cât palma, uneori mucegăită, o farfurie de supă - porţie fixă, un polonic de cartofi fierţi. Ca cină: o plăcinţică mai mică decât o merdenea sau o cană cu compot şi o eugenie, porţie fixă şi asta".
Sursa: scrisoarea ashramiştilor către Guru
Oamenii îi scriu lui Guru, sub protecţia anonimatului, şi îl acuză că, pe munca lor, îşi construieşte o viaţă de lux şi desfrâu.
"Grieg, tu eşti primul care ne neîndreptăţeşti, atunci când tratezi diferit cursanţii. Pe femeile pe care îţi fac favoruri sexuale le îngropi în bani şi cadouri scumpe, le plimbi prin Paris şi le răsfeţi cu mâncăruri bune", se arată în scrisoare.
Dar ashramiştii speră că cineva, undeva, îi va ajuta.
Vorbesc deschis însă cei care o duc bine. Spre exemplu, un angajat la faimoasa Universitate MISA.
Până acum nicio reacţie din partea liderilor MISA sau a celor care se ocupă de ashramuri. În acest timp, pe numele lui Guru au fost emise deja toate tipurile de mandate în baza condamnării de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor.