Consumaţi cu moderaţie sare, zahăr, grăsimi şi gluten. Este noua modă în materie de alimentaţie sănătoasă. Nu este, totuşi, o fiţă, pentru că sunt destui cei care au intoleranţă la această proteină din cereale. Deputatul independent Tudor Ciuhodaru vine şi cu o propunere legislativă în acest sens - pe etichetele produselor de panificaţie să scrie obligatoriu conţine gluten. În caz contrar, producătorii ar putea primi amenzi usturătoare.
Cei mai mulţi oameni cumpără pâinea de la chioşcul de la colţul blocului. Nu este ambalată, nu are niciun fel de etichetă. Dacă va fi ambalată, asta înseamnă un cost în plus pentru producător, deci şi un preţ mai mare al pâinii. Totuşi, pentru cei care suferă de intoleranţă la gluten, etichetarea corectă este esenţială.
?Între 2-15% dintre români suferă de această boală. Pe statisticile oficiale sunt practic 200.000 de oameni, iar singurul mod de prevenire a bolii este evitarea consumului acestuia?, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, coordonator UPU, Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" Iaşi.
Produse de patiserie, croissant, cozonaci, pâine. Toate aceste produse conţin gluten. Cu alte cuvinte, cei care suferă de intoleranţă la această substanţă trebuie să le elimine, vrând-nevrând, din alimentaţie.
Intoleranţa la gluten are simptome comune multor boli. Dureri de stomac, stări de oboseală, scădere în greutate. Tocmai de aceea boala este greu de descoperit, iar consultarea etichetelor este încă opţională pentru mulţi dintre români.
Glutenul se poate găsi şi în unele brânzeturi, aşadar mare atenţie la etichete. Ca să fiţi siguri, puteţi consuma orez şi cartofi în loc de pâine şi aveţi liber la fructe şi legume cât curpinde. Dacă propunerea deputatuluiTudor Ciuhodaru va intra în vigoare, producătorii care nu vor eticheta corect produsele vor fi amendaţi cu 5.000 până la 10.000 de lei.
Observator