''Este nevoie de capital pentru infrastructura României, pentru drumurile, podurile şi căile ferate, dar trebuie să menţineţi deficitul economic în limitele convenite cu FMI şi cu Comisia Europeană. (...) Iar acest lucru nu se va realiza atâta timp cât aceste active aparţin unor întreprinderi de stat conduse de oameni lipsiţi de experienţă, apropiaţi de mediul politic, care iau decizii nu în funcţie de ceea ce este mai bine pentru companie, ci în funcţie de interesele proprii'', a spus diplomatul american.
De asemenea, oficialul a criticat şi eforturil autorităţilor române de a reorganiza companiile energetice în doi „campioni naţionali”, în loc să se analizeze privtizarea societăţilor total sau parţial.
''Cum afirma un expert extern, contrar declaraţiilor Guvernului, politica ar restricţiona considerabil competiţia, ar îndepărta investiţiile private şi ar determina creşterea preţurilor. Aşa cum am spune în America, acesta este un efort de rearanjare a şezlongurilor de pe Titanic, pentru că nu se ia în considerare problema fundamentală a companiilor energetice de stat, faptul că nu sunt administrate cu adevărat ca nişte afaceri'', a declarat Gitenstein.
Oficialul a vorbit despre cum autorităţile române s-au folosit de profiturile companiilor de stat pentru a acoperi anumite „urgenţe bugetare”
''De exemplu, anul trecut, companiei Romgaz i s-a cerut să facă o donaţie de 100 milioane euro Guvernului, pentru acoperirea unor urgenţe bugetare, iar reprezentanţii Guvernului în Consiliul de administraţie au fost mandataţi să aprobe cererea'', a spus diplomatul american.
Totodată, Gitenstein a recomandat modelul Poloniei, care a vândut participaţii la companii energetice pe bursă dar nu a renunţat la activele esenţiale.