Update 16.04 - Gigi Becali a fost sancţionat, miercuri, după permisia de 24 de ore.
Pe 6 iunie 2013, Gigi Becali şi-a anunţat retragerea din viaţa publică, printr-un mesaj pe care i l-a trimis din închisoare lui Mihai Stoica.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, pe 4 iunie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.
Becali se află la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.
Citeşte şi: Becali a recunoscut în faţa magistraţilor că a falsificat un contract adus ca probă de procurori şi a făcut spectacol în sala de judecată
Condamnarea lui Gigi Becali, în presa de peste hotare: "Extravagantul păstor de oi a fost arestat"
Latifundiarul din Pipera a fost sancţionat cu interdicaţia de a primi un pachet şi o vizită.
Patronul Stelei nu avea voie să dea declaraţii cu iz politic presei şi nici să intre la telefon, în emisiunile televizate. Dintre toate îndatoririle, Becali a respectat doar două - ora la care s-a prezentat la penitenciar şi faptul că a dat cu subsemnatul la poliţie.
Drept răsplată pentru buna purtare, Gigi Becali a fost liber de luni dimineaţă până marţi dimineaţă.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.
El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.