Astăzi, în fața instanței, Vlădan şi-a privit în față, pentru prima dată, victimele scăpate cu viaţă și le-a cerut să-l ierte.
”Nu ştiu de ce am făcut aceste fapte, nu cunoşteam persoanele din salon, nu îmi făcuseră niciun rău, pe această cale le cer iertare”, a declarat Vlădan, în sala de judecată.
”N-am făcut-o cu intenţie. Mi-am iubit foarte mult soţia. În ultimele şase luni ale anului 2011, am acumulat presiuni psihice, care au condus la o depresie acutizată, generată de discuţiile cu soţia şi de problemele cu banii”, a declarat Gheorghe Vlădan în faţa instanţei.
Victimele îi cer despăgubiri uriaşe lui Gheorghe Vlădan. Pentru că el nu are posibilitatea de-a achita sumele cerute, apărătorii au cerut că Ministerul de Interne să se constituie parte civilă, dar magistraţii au respins cererea.
Bogdan Vlădan, fiul criminalului de la Perla, îi sare în apărare. Băiatul a dat de înţeles, în faţa instanţei, că mama lui a plecat de acasă din cauza problemelor financiare, şi nu a abuzurilor soţului ei.
”Mama avea impresia că poate să trăiască mai bine singură decât cu noi. Eu sunt sportiv, n-am niciun venit, probabil că mama n-a mai vrut să contribuie la cheltuieli”, a spus Bogdan Vlădan în sala de judecată.
Pe 5 martie 2012, în jurul orei 17.30, Vlădan a tras mai multe focuri de armă asupra persoanelor aflate în salonul de coafură unde lucra soţia sa, încercând să o ucidă pe aceasta. În urma atacului, două persoane au murit și alte șase au fost rănite.