Întrebat dacă este de acord cu explorarea şi exploatarea gazelor de şist în România, ministrul Radu Stroe a spus că Partidul Naţional Liberal nu are nimic împotriva dezvoltării economice, pe orice cale, evident cu respectarea condiţiilor de mediu.
"Dacă noi ne-am opus acestui proiect de lege în Parlament, nu am făcut-o pentru că suntem împotriva unei exploatări acolo. Noi ne-am opus proiectului de lege. Informez pe această cale că deja se prefigurează în Comisia Specială un vot negativ asupra acestei legi", a spus ministrul Afacerilor Interne, duminică, la "Punctul de Întâlnire cu Radu Tudor"
"Solul României nu are numai aur, argint şi gaze de şist. Orice ţară din lumea asta trebuie să-şi exploateze bogăţiile subsolului. Vom vedea dacă e în folosul naţiunii şi dacă se respectă condiţiile de mediu", a adăugat ministrul.
Sute de persoane din mai multe zone ale ţării au protestat săptămâna aceasta faţă de explorarea gazelor de şist.
Parlamentul European a adoptat, de curând, o serie de amendamente la legislaţia europeană actuală în care este prevăzută obligaţia ca exploatarea şi extracţia gazelor de şist să fie supuse mai întâi unor studii de impact de mediu.
Pe 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui, a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România.
Potrivit lui Radu Stroe, "buba cea mare la Vaslui a fost lipsa de comunicare".
Citeşte şi:
Radu Tudor: Povestea asta cu gazele de şist ar putea transforma România într-un soi de câmp de revoluţie
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Punctul de întâlnire cu Radu Tudor".