O forţă devastatoare care a pus la pământ o pădure întreagă. Vijelia, ca o seceră imensă a retezat toţi copacii. Pe cei mai groşi i-a smuls din rădăcină.
Autorităţile se tem acum de ce-i mai rău. Copacii au ajuns în râul Sohodol, iar o viitură ar face ravagii în satele din împrejurimi.
În comuna Valea Salciei, o furtună de o jumătate de o oră a făcut ravagii. Sute de oameni sunt izolaţi după ce mai drumuri s-au surpat.
200 de familii din 4 sate n-au închis un ochi toată noaptea. Milcovul a venit învolburat şi a făcut prăpăd.
Un firicel de apă s-a transformat într-un adevărat torent în comuna Dumitreşti. A rupt drumuri, poduri şi a intrat în case. 130 de familii sunt izolate, iar alte 700 au rămas fără apă potabilă.