Antena 3 CNN Actualitate Frunzăverde: Sunt mason, e vorba de o organizaţie specifică lumii libere, dar nu primesc ordine

Frunzăverde: Sunt mason, e vorba de o organizaţie specifică lumii libere, dar nu primesc ordine

1 minut de citit Publicat la 22:52 19 Mar 2013 Modificat la 22:52 19 Mar 2013
Frunzăverde: Sunt mason, e vorba de o organizaţie specifică lumii libere, dar nu primesc ordine
Foto: Intact Images
Sorin Frunzăverde, vicepreședintele PNL, a recunoscut marți că este mason, însă organizația din care face parte este ”specifică lumii libere”. care s-a ridicat împotriva regimurilor absolutiste. Acesta a ținut să precizeze că în această calitate nu primește ordine de la nimeni, scrie Mediafax.

Întrebat cum vede afirmația șefului statului legată de el, de Mihai Stănișoară și de legăturile cu masoneria, acesta a răspuns:

"Nu are nicio legătură cu masoneria, demersul acesta pe care eu l-am început – şi o mai spun şi pentru alţii care au tot felul de afirmaţii la adresa mea, spre exemplu unii dintre ei n-au înţeles încă că ei nu candidează cu mine la preşedinţia PDL, ţinând cont de cât des îmi pomenesc numele. Nu, nu are nicio legătură acest demers cu masoneria. Demersul acesta l-am început, şi mă bucur că Stănişoară vine în PNL, pentru a scăpa România de o guvernare proastă şi de un regim politic nepopular – şi am reuşit. Cred că atunci când fac asemenea afirmaţii cei care le fac ar trebui să se gândească că acest demers început de mine în primăvara trecută, consolidat în interiorul PNL, căruia i s-au alăturat şi alţi colegi, s-a bucurat de o largă susţine electorală", a susţinut Frunzăverde.

"Am recunoscut acest lucru. Masoneria, până la urmă, nu vă supăraţi, dacă tot discutăm subiecte de acest gen, masoneria este o organizaţie specifică lumii libere. Este o organizaţie care de-a lungul timpului s-a ridicat împotriva sistemelor absolutiste, poate că aici am putea găsi explicaţia unei stări de disconfort", a adăugat vicepreşedintele PNL.

"Nu are nicio legătură şi cu atât mai mult, nu primesc comenzi de la nimeni, să fim serioşi. În organizaţiile libere nu se dau comenzi. Comenzi se dau în alt tip de organizaţii", a mai susţinut Frunzăverde.

×
x close