"Ambasada Americii, cu tot teritoriul ei, face parte din teritoriul suveran al Statelor Unite ale Americii. Doamna subsecretar de stat şi ambasadorul sunt invitaţii noştri, sunt partenerii noştri. Eu preferam ca această discuţie să aibă loc la Ministerul de Externe, sau la Ministerul Justiţiei, sau la sediul CSM, tot aşa cum eu, când am fost preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului şi discutam proiectul de lege al ANI şi s-au ridicat nişte probleme de către ambasadorul american, cel german şi cel olandetz, i-am invitat şi au luat parte la dezbaterile Comisiei în Senat", a declarat Gyorgy Frunda la Antena 3.
Gyorgy Frunda a criticat, joi, aerul de superioritate pe care SUA îl afişează în raport cu România, arătând că Romania nu este o colonie, referitor la vizita pe care secretarul de stat adjunct american în Romania, Victoria Nuland, o va efectua cu scopul de a discuta despre funcţionarea statului de drept.