Să spui că un post de televiziune este plătit dintr-o structură care a existat până acum 24 de ani, mie mi se pare deplasat, a declarat fostul director al SIE, Cătălin Harnagea, invitat în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Q&A", de la Antena 3.
"Domnul Băsescu a fost, totuşi, timp de 10 ani preşedintele României. Dacă avea informaţii sau dacă credea, sau dacă cinvea îi dovedea cu acte că banii Securităţii sunt la o persoană sau la o firmă, şi că statul român trebuie să îşi recupereze acei bani, în 10 ani se puteau face multe", a declarat, la Antena 3, fostul şef al SIE.
"Nu văd legătura, în secolul 21, cu ceea ce s-a întâmplat acum 24 de ani", a mai spus Cătălin Harnagea.
Aflat la lucrările Congresului Extraordinar al PNŢCD, preşedintele Traian Băsescu a atacat postul de televiziune Antena 3, spunând că este plătit din banii Securităţii şi că duce o campanie de "păcălire a românilor".