Trei iranieni au fost atacaţi, în cursul zilei de luni, la intrarea în parul IOR din Capitală, de către mai mulţi cetăţeni care încercau să îi jefuiască.
Un hoţ deghizat în poliţist a oprit maşina în care se aflau cei trei, după care complicii acestuia au încercat să îi jefuiască. Unul dintre hoţi, deghizat în poliţist, i-a convins pe cei trei iranieni să coboare din maşină, sub pretextul unui control. Iranienii au fost atunci atacaţi de mai mulţi indivizi.
Norocul iranienilor a fost un poliţist local, care se afla întâmplător în zonă, în timpul liber. Acesta a intervenit imediat pentru a-i salva pe cei trei.
Unul dintre agresori a fost imobilizat, ceilalţi au reuşit să scape.
Două dintre cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. A treia persoană, împreună cu atacatorul, au ajuns la secţia de poliţie pentru audieri.