Oana Stancu a prezentat în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Exces de putere" mai multe fotografii care îl surprind pe consilierul preşedintelui Băsescu, Adrian Rădulescu, plecând de la sediul SC INTERAGRO SA, firma cheie într-un dosar în care doi foşti miniştri sunt acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale.
Exces de putere: Stenograme incriminatorii în dosarul subminării economiei naţionale. "De la stat luăm banii, tată, nu de la Ioan Niculae"Vizita consilierului lui Băsescu la Interagro, care a durat aproximativ o oră şi un sfert, a avut loc la doar o zi după ce procurorii DIICOT au făcut publică solicitarea legată de începerea urmăririi penale împotriva ministrului Economiei, Varujan Vosganian şi a fostului ministru Adriean Videanu, acuzaţi de subminarea economiei naţionale cu 130 milioane de dolari, pentru că l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae şi ar fi folosit Romgaz în interesul Interagro.
Alte 39 de persoane din conducererea Ministerului Economiei, Agentiei de Reglementare în Energie şi Romgaz sunt acuzate de complot şi subminarea economiei naţionale.
DIICOT a cerut, luni, procurorului general al ICCJ să sesizeze Senatul, respectiv preşedintele României, cu cereri de începere a urmăririi penale împotriva ministrului Economiei, Varujan Vosganian şi a fostului ministru Adriean Videanu, acuzaţi de subminarea economiei naţionale cu 130 milioane de dolari.