Antena 3 CNN Actualitate Evaziune fiscală de 5 MILIOANE de EURO. Descinderi în Bucureşti şi Ilfov

Evaziune fiscală de 5 MILIOANE de EURO. Descinderi în Bucureşti şi Ilfov

1 minut de citit Publicat la 09:17 14 Dec 2012 Modificat la 09:17 14 Dec 2012
Evaziune fiscală de 5 MILIOANE de EURO. Descinderi în Bucureşti şi Ilfov
Foto: Agerpres
Poliţiştii şi procurorii fac, vineri dimineaţă, 61 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Cluj, Constanţa, Prahova, Hunedoara, Dâmboviţa şi Olt. Este vizată o grupare infracţională suspectată de evaziune fiscală de peste cinci milioane de euro şi cesionarea în fals a peste 150 de firme, informează Mediafax.

La jumătatea anului 2012, procurorii şi poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale împotriva mai multor persoane, suspectate că ar fi cesionat, în fals, societăţi comerciale cu diferite domenii de activitate, pentru a ascunde neplata taxelor datorate bugetului de stat, respectiv impozitul pe salarii, asigurări sociale, de şomaj şi de sănătate, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei şi Parchetului Judecătoriei Sectorului 2.
   
Anchetatorii au obţinut date şi informaţii potrivit cărora, începând cu a doua jumătate a anului 2011, membrii grupării ar fi racolat mai multe persoane şi, folosindu-se de situaţia materială precară a acestora, i-ar fi determinat să preia în mod fictiv peste 150 de societăţi comerciale, în schimbul unor sume cuprinse între 150 şi 200 de euro.
   
"În realitate a rezultat faptul că cesiunea societăţilor nu ar fi avut loc decât scriptic, printr-un act simulat, menit să fraudeze legea, scopul preluării societăţilor comerciale fiind să transfere răspunderea pentru sumele datorate statului, să se poată retrage sume mari de bani din societăţi şi să facă imposibilă recuperarea documentelor", au precizat sursele citate.
   
Membrii grupării infracţionale ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat estimat la peste cinci milioane de euro.
   
La percheziţii participă peste 200 de poliţişti bucureşteni, acţiunea fiind condusă de Parchetul Judecătoriei Sectorului 2.


×
Etichete: evaziune fiscala
x close