Microbuzul şcolii s-a stricat în urmă cu trei săptămâni şi, pentru că Primăria nu are bani pentru reparaţii, conducerea şcolii din comună, împreună cu părinţii elevilor, au ajuns la o soluţie inedită pentru transportul copiilor la şcoală: maşina folosită pentru situaţiile de urgenţă.
"Într-o dimineaţă ne-am întâlnit noi, profesorii, cu părinţii copiilor şi cu domnul primar şi am hotărât de comun acord să se folosescă maşina pompierilor pentru transportul elevilor din Căzăneşti, pentru că nu aveam altă soluţie. Ei sunt mai izolaţi acolo şi nu prea aveau cu ce să vină la şcoală. Pentru celelalte zone ne descurcăm cum putem cu celălalt microbuz, care este închiriat de primărie", explică directorul şcolii din Vaţa de Jos, Adriana Coza.
Astfel, de luni dimineaţă, şapte copii din comuna Vaţa de Jos merg la şcoală cu maşina pompierilor, care aparţine Serviciului Voluntar de Urgenţă al Primăriei.
Maşina pompierilor este nouă, roşie, are girofar şi şofer care merge special după elevi doar pe traseul Vaţa de Jos - Căzăneşti.
Microbuzul şcolii are mereu probleme, iar reparaţiile costă mulţi bani. Doar în acest an s-au plătit 15.000 de lei în ianurie şi încă 2.000 de lei înainte de începerea cursurilor, la service-ul care s-a ocupat de maşină.
Primarul comunei Vaţa de Jos, Milu Folescu, susţine că pentru ultima reparaţie a microbuzului şcolii primăria nu va da niciun leu deoarece maşina avea garanţie şase luni de la ultima reparaţie.