Românii vor putea circula, începând cu 2013, de la Sibiu la Nădlac şi în continuare până în Ungaria, pe autostradă, a promis Emil Boc, la inaugurarea şantierului acestei autostrăzi, relatează
Agerpres.
''Românii vor putea circula de la Sibiu la Nădlac pe autostradă în 2013'', a spus Emil Boc, susţinut şi de Anca Boagiu, care a precizat că România va termina partea de autostradă tot în 2013, pentru a o uni cu cea maghiară, conform protocolului semnat între cele două guverne.
La inaugurare a participat şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care i-a avertizat pe consultanţii şi constructorii care nu îşi respectă termenele convenite în contracte că vor fi penalizaţi începând cu 0,001% pe zi, din valoarea contractului, până la rezilierea acestuia.
România are în prezent 434 de kilometri de autostradă în execuţie, cu finalizare în 2013, a adăugat Anca Boagiu.