Antena 3 CNN Actualitate Elevii români au câştigat şase medalii la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru juniori

Elevii români au câştigat şase medalii la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru juniori

<1 minut de citit Publicat la 19:23 11 Dec 2013 Modificat la 19:23 11 Dec 2013
Elevii români au câştigat şase medalii la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru juniori
Trei medalii de argint şi trei de bronz au fost obţinute de olimpicii români la a zecea ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru juniori, desfăşurată în perioada 3-12 decembrie, în India, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.
   
Cei trei elevi medaliaţi cu argint sunt Robert Cristian Râclea (clasa a X-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi), Theodor Axenie (clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Capitală) şi Alexandru Zancă (Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti), se arată în comunicatul de miercuri remis, agenţiei MEDIAFAX, de Ministerul Educaţiei Naţionale.
   
Medaliile de bronz au fost obţinute de Ioana Patricia Işfan (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu), Regado Goncalo Araujo (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" din Suceava) şi Mihnea Daniel Zoican (clasa a X-a/Colegiul Naţional "Sfântul Sava"din Bucureşti).
   
Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru juniori este un concurs de tip integrativ în care elevii susţin trei probe - două teoretice individuale şi una practică pe echipe formate din trei membri) la trei discipline (chimie, biologie şi fizică).
   
La ediţia din acest an au participat 223 de elevi din 42 de ţări.

×
x close