Pentru a înţelege dedicarea fiecărui actor, trebuie să vă spunem povestea lui Constantin Tănase - unul din cei mai valoroşi şi talentaţi artişti ai României.
Dacă ieri v-am readus în atenţie viaţa lui Alexandrul Flechtenmacher, cel care a compus în numai o zi melodia piesei "Hora Unirii", astăzi trebuie să încheiem săptămâna cu o altă legendă uitată a României pe care vrem să o readucem în lumina reflectoarelor: Constantin Tănase.
S-a născut în 1880, iar pentru prima dată a urcat pe scenă la Grădina de vară "Pârjoala", unde mai mulţi actori, printre care Zaharia Burienescu sau I.D. Ionescu jucau teatru popular.
Pentru că a fost cucerit pe loc de această viaţă uimitoare, s-a gândit să îşi formeze un grup de actori amatori, care să îi încânte pe cei apropiaţi. Prima lor reprezentaţie a fost susţinută chiar în beciul casei. Apoi, pe măsură ce deveneau "experţi", au început să joace teatru în hambare sau chiar în poieni, numărul celor care veneau să îi vadă crescând constant.
Însă viaţa lui Constantin Tănase nu a fost lipsită de peripeţii. A fost respins la examenul medical la liceul militar din Iaşi, ulterior urmând, pentru o scurtă perioadă, cursurile liceului “Nicolae Bălcescu” din Brăila, la care a renunţat din lipsă de bani. Viaţa avea să îl ducă pe un drum frumos, iar prietenia cu învăţătorul şi scriitorul Ion Adam l-a aşezat pe tânărul de 18 ani Tănase la catedră, în Curseşti, Rahova, Adam renunţând pentru a preda în Belgia.
Tănase şi-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica şi gimnastica pe primul loc. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage, din păcate, antipatia notarului şi a câtorva avocaţi locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.
Dupa efectuarea stagiului militar, s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică – absolvit în 1905. A început să lucreze în teatru, iar în 1919 a pus bazele trupei de teatru «Cărăbuş» în Bucureşti, împreună cu care a creat o tradiţie de teatru de cabaret/revistă pe parcursul următorilor 20 de ani.
Însă ceea ce l-a consacrat în faţa publicului este personajul căruia el i-a dat viaţă, şi o voce puternică, acela al cetăţeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat. Personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrăţele, crizantemă la butonieră si bastonaş, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii.
La “Cărăbuş”, Tănase a lansat carierele a numeroşi artişti, printre care Maria Tănase şi Horia Şerbănescu.
Însă vorbele şi personajele pe care le interpreta pe scenă au supărat şi ironizat pe mulţi, aşa se face că la sfârşitul anului 1937 rămâne în memoria celor care au trecut pe Calea Victoriei şi a celor care au trăit acea perioadă drept anul celui mai mare incendiu din istoria revistei româneşti.
În apropierea Crăciunului, teatrul „Cărăbuş” anunţa premiera revistei „Poftă bună la Tănase”. Tocmai când Tănase se afla pe scenă şi îşi recita cupletul „Ei, ai vrea?”, izbucneşte incendiul.
„Dezorientat, Tănase îsi mută privirea de la incidentul cu pricina spre sală şi, străduindu-se cu vizibile eforturi, să-şi păstreze cumpătul, încerca să continue cupletul. Dar, pe neaşteptate, învăluit de un nor de fum, năvăli spre rampă Puiu Maximilian, actor şi co-autor al revistei. Îmbrăcat într-un frac alb imaculat, cu faţa congestionată de spaimă, dar căutând să-şi păstreze calmul, el rosti fraza cutremurătoare: „- Evacuaţi, vă rog, teatrul. Arde scena!”. Într-o atmosfera de panică, Tănase rămăsese pietrificat, cu mâinile atârnându-i pe lângă trup. Găsise totuşi puterea să strige de pe scenă „Nu vă alarmaţi, fraţilor, stingem noi focul…”
Nu l-a stins el, ci pompierii sosiţi în grabă ca la un spectacol sinistru. Artiştii dârdâiau pe stradă, trecătorii priveau uimiţi. Accident sau mână criminală?", scrie George Mihalache.
În ultimii ani de viaţă ai marelui actor, cenzura «îşi iţeşte colţii» agresiv. La 1 mai 1945, Tănase defilează în fruntea artiştilor şi cu toate acestea, după 17 august se îmbolnăveşte destul de grav, după ce în iarna lui 1940, suferind de pleurezie purulentă, fusese operat de profesorii Hortolomei şi Burghele, scrie piatza.net.
Tănase a murit în Bucuresti pe 29 august 1945. Există zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roşie invadatoare. În orice caz, o altă sursă oferă informaţii de circumstanţă despre moartea sa, care par mai plauzibile : blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, informaţia fiind dată publicităţii de nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru.
Potrivit acestei surse, Tănase încă mai juca în Bucureşti un an după sosirea ruşilor şi a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să “rechiziţioneze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând “Davai ceas”.
După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa.
Dar Tănase nu era omul uşor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile “bandajate” cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi şi-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Două zile mai târziu marele actor era mort.
