Lipsa de reacţie, lipsa de organizare, lipsa de cunoştinţe elementare în intervenţii de asemenea natură au condus la pierderea unor vieţi omeneşti ce puteau fi salvate!
Unul dintre elementele care frapează modul în care s-a intervenit în această situaţie de criză menţionează faptul că
echipele de jandarmi montani implicate în operaţiunea de salvare s-au orientat în teren cu ajutorul unor pliante turistice ale Parcului Naţional Apuseni!În acelaşi timp, coordonatorul celulei de criză iniţiate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, secretarul de stat Cătălin Chiper, într-o intervenţie la Antena 3 în cadrul emisiunii Sinteza zilei, nu a putut preciza arealul de la care au pornit căutările echipelor de salvare, în precizarea sa confundând noţiuni elementare de geometrie precum raza şi suprafaţa! INADMISIBIL!