Sute de oameni din Vrancea au rămas izolaţi după ce drumurile judeţene, podurile şi podeţele din zona de munte a judeţului au fost inundate de pârâul Zăbala. Drumul principal s-a surpat pe o distanţă de 50 de metri din cauza aluviunilor.
În judeţul Hunedoara, la Aninoasa, o familie a fost evacuată pentru că locuinţa este pe punctul de a se prăbuşi din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile din ultima perioadă.
Este pericol mare de inundaţii şi pe râul Jiu. Hidrologii au emis cod roşu. Deja ploile abundente din ultimele zile au provocat inundaţii şi alunecări de teren în mai multe zone ale ţării.
Peste 600 de oameni din comuna vrânceană Nereju au rămas izolaţi după ce pârâul Zăbala a distrus drumul judeţean 205 D. Iar un drum comunal din comuna Paltin a fost distrus pe o lungime de 750 de metri.
Ploile torenţiale din ultimele zile au distrus două poduri şi au inundat trei gospodării în comuna Vidra.
La Petroşani, o familie a fost evacuată pentru că există riscul ca locuinţa să se prăbuşeacă. Pereţii casei au crăpat, iar structura de rezistenţă este grav afectată.
Oamenii vor fi ajutaţi de autorităţi să îşi repare casa.
Râul Slănic a rupt digurile şi distrus o parte din drumul principal care leagă localităţile Terca şi Ploştina de centrul comunei. Peste 1.400 de oameni au rămas izolaţi.
Două localităţi aflate pe cursul Jiului, Drăguţeşti şi Bâlteni, au fost afectate de indundaţii.